Alianță împotriva liderului?** „Acum sunt cheltuieli mai mari” Dorinel: „Nu mi-e teamă, putem câștiga în orice condiții”
Oțelul a câștigat și la Craiova și continuă să se mențină la
distanță de urmăritoare. Dorinel Munteanu spune că nu se teme de
vreo alianță împotriva Oțelului: „Putem câștiga în orice condiții”
Marius Stan se plânge că au crescut cheltuielile, dar nu crede că
echipa va avea de suferit
„A fost foarte greu, un adevărat test, mai ales că pentru
prima oară am jucat în fața a 25 de mii de spectatori. Un rezultat
meritat, un test de maturitate trecut cu bine. Sunt cheltuieli mai
mari, care derivă din primele mai multe pe care trebuie să le dăm,
dar cum ne-am descurcat până acum, ne vom descurca și de acum. Aș
fi ipocrit să spun că nu îmi doresc ca toate meciurile să se
termine egal. E liniște la echipă. Dorinel și jucătorii nu au
niciun motiv să nu continue pe aceeași linie”, a declarat
Marius Stan la Sport.ro
Dorinel:
„Putem câștiga în orice condiții”
„Mă bucur că băieții mei au făcut un meci bun și eu cred că
am câștigat meritat. Până acum nu am găsit încredere, liniște,
continuitate. La Galați am avut parte de așa ceva. Nu a fost ușor
să jucăm în fața unei echipe care a câștigat ultimele patru
meciuri. Craiova a fost susținută 90 de minute de cei 25 de mii de
suporteri. Vedetele trebuie să facă parte din grup. Și Real Madrid
a avut multe vedete, dar nu a avut echipă în ultimii ani„,
a sous antrenorul Galațiului la Sport.ro
„Nu mi-e teamă de nicio alianță”
„Nu îmi este teamă de o eventuală alianță împotriva
noastră. În perioada de transferuri va pleca maxim un jucător,
pentru că ne dorim performanță. Vreau ca echipa mea să aibă
randament fizic și mai mare. Sunt jucători tineri și pot să alerge.
Fiecare își dorește să câștige titlul, dar nu mi-e frică. Am jucat
și în 10 oameni și împotriva greșelilor de arbitraj în acest tur,
nu mi-e frică. Dacă echipa este pregătită nu are ce să se
întâmple”, a mai spus Dorinel la Sport.ro