Alibec a apărut cu un bandaj pe gât la antrenament, dar e „safe”. Dică: „Ce, credeți că ne-am certat și l-am tăiat eu?”

Nicolae Dică (37 de ani) a avut timp de glume la conferința de presă pe care a susținut-o vineri, cu o zi înaintea meciului cu Viitorul, din prima etapă a returului play-off-ului. Tânărul antrenor al vicecampioanei a comentat cu umor ultima apariție a lui Denis Alibec, care a venit bandajat la ședința de pregătire.

Atacantul FCSB-ului nu prea înscrie, dar își îmbogățește colecția și așa impresionantă de tatuaje. Vineri, pentru că și-a făcut unul proaspăt, Denis a fost nevoit să poarte un bandaj în jurul gâtului, iar jurnaliștii au fost curioși să afle motivul de la Dică: „Bandajul de la gât îl are pentru că și-a făcut un tatuaj. Ce, credeți că ne-am certat și l-am tăiat eu? Nu, nu l-a tăiat nimeni la gât, nu are niciun fel de problemă. Sper să-i poarte noroc și să-i aducă lui golurile și nouă titlul”, a declarat Nicolae Dică, vineri, într-o conferință de presă.

Apoi, antrenorul vicecampioanei a transmis că Alibec nu are probleme nici din punct de vedere fizic, trecând peste accidentarea la glezna stângă provocată de o intrare mai dură a colegului Mihai Bălașa, la un antrenament: „Denis se simte foarte bine. Este recuperat, s-a antrenat normal. A fost accidentat, dar acum este bine. Bandajul de la gât îl are pentru că și-a făcut un tatuaj. Ce, credeți că ne-am certat și l-am tăiat eu? Nu, nu l-a tăiat nimeni la gât, nu are niciun fel de problemă”, a transmis „Dicanio”.

Sper să-i poarte noroc și să-i aducă lui golurile și nouă titlul.

Publicat: 20 04. 2018, 13:43
Actualizat: 20 04. 2018, 13:44