Alibec, accidentat de un coleg la ultimul antrenament! Bătăi de cap pentru Dică: cei trei jucători importanți care pot rata meciul cu Astra

FCSB va juca luni, contra Astrei, un meci foarte important în economia luptei pentru titlu, iar Nicolae Dică (37 de ani) are probleme importante de lot înaintea duelului cu fosta campioană a României.

La antrenamentul desfășurat duminică, lucrurile au mers bine până în momentul unui duel tare între Bălașa și Alibec. Contrat dur de colegul său, vârful a acuzat probleme serioase la glezna piciorului stâng, a rămas întins pe gazon și a fost ajutat imediat de medici, iar Dică se teme că accidentarea ar putea fi una gravă. În afara lui Alibec, tânărul tehnician al vicecampioanei are probleme și cu Teixeira și Valerică Găman: „Teixeira are probleme la stomac, Găman și Alibec au ieșit din antrenamentul de azi. Alibec s-a lovit, sper să nu fie ceva grav”, a spus „Dicanio”, într-o conferință de presă.

Vestea bună pentru roș-albaștri este că francezul Harlem Gnohere poate începe meciul din primul minut, în cazul în care Alibec nu va putea fi recuperat în timp util: „Gnohere s-a antrenat cu echipa în ultima săptămână, a făcut toate antrenamentele”, a spus Dică.

Astra – FCSB se joacă luni, de la 20:45, la Giurgiu, și contează pentru etapa a cincea, ultima a turului play-off-ului Ligii 1.

Publicat: 15 04. 2018, 14:29
Actualizat: 15 04. 2018, 14:30