Alibec, primul hat-trick din carieră: „N-am ce să-i spun selecționerului, să se uite la meciuri!” Atacantul Astrei spune că a ajuns la greutatea optimă: „Cât să mai slăbesc, vreți să mor pe teren?”

Dinamo a pierdut la scor în fața Astrei, 1-4, într-un meci în care Denis Alibec a făcut cel mai bun meci din acest sezon. Atacantul de 25 spune că a slăbit și se pregătește să meargă la EURO 2016.

Pentru prima dată în carieră, Denis Alibec a reușit un hat-trick. Atacantul Astrei a făcut un meci senzațional cu Dinamo și a arătat că este unul dintre cei mai în formă atacanți români. Alibec speră să-i iasă jocul în continuare și să intre pe lista pentru EURO 2016.

„Mă bucur pentru mine că am reușit să marchez, sper să o țin așa în continuare. Este primul hat-trick. La al doilea gol am tras pur și simplu, speram să intre. Voiam să dau două goluri, dar e bine și trei. Dacă vor să vadă câte kilograme am, să vină să mă cântărească, nu să vorbească pe la televizor. Acum am 88 de kilograme. Cât să mai slăbesc, vreți să mor pe teren? Nu am ce să-i spun selecționerului, să se uite la meciuri. Mi-a părut foarte rău că nu am fost chemat pentru meciurile cu Lituania și Spania, am fost trist la televizor. Sper să joc bine și să merg la EURO”, a declarat Denis Alibec.

Publicat: 01 04. 2016, 22:43
Actualizat: 01 04. 2016, 22:44