Alin Minteuan, atac fără menajamente la Dan Petrescu: „Sunt șocat și stupefiat de lipsa lui de bărbăție”
Alin Minteuan a fost îndepărtat de la CFR Cluj și-l atacă în termeni duri pe antrenorul Dan Petrescu, pe care-l acuză că l-a lucrat! Contractul lui Minteuan expiră însă pe 30 iunie.
„S-a rezolvat cu datoria pe care CFR o avea la mine, dar sunt și alte restanțe. Salarii, prime, de pe anul acesta. Contractul meu nu va mai fi prelungit. Dar pe mine altceva mă deranjează, anume că nimeni nu-mi mai răspunde la telefon ca să-mi spună în mod clar ceva despre programul echipei. L-am aflat citind în ziar. Crezi că mi-a mai răspuns cineva la telefon? Nimeni, în afară de domnul Băgăcean, care mi-a transmis că nu sunt concediat, dar nici că nu mi se va prelungi contractul”, a declarat Minteuan pentru GSP.
„Am fost șocat de reacția lui Petrescu”
Secundul campioanei României spune că nu știe când trebuie să se prezinte la antrenamente și susține că e dezamăgit de Dan Petrescu.
„Nu știu când trebuie să mă prezint la antrenamente, de-asta îți zic că sunt dezamăgit de cum se comportă unii oameni. Inclusiv Dan Petrescu. Nici el nu mi-a răspuns. L-am sunat, nimic! I-am transmis un mesaj prin cineva, niciun semn, nimic! Petrescu nu mai vrea să discute cu mine! Am crezut că putem avea o discuție ca niște adevărați profesioniști, dacă tot ne credem profesioniști, dar m-am înșelat”, a adăugat Minteuan.
„Îi reproșez lui Petrescu lipsa de bărbăție m-a deranjat cel mai tare! Și la el, și la toți cei care decid în club. Am fost realmente șocat, stupefiat de reacția lui (n.r. Dan Petrescu). Ai fost acasă la mine, iar după 2-3 zile spui chestiunile acelea despre mine? Îmi pui vorbe în gură? Iar acum văd că aduci un antrenor secund nou. Ciudat, foarte ciudat!” – Alin Minteuan