Alo, Armata! Imagini halucinante din autocarul juniorilor de la Steaua București: petrecere cu manele și whisky pentru copiii de 14 ani de la grupa 2007! VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Mai multe imagini video din autocarul echipei de fotbal U15 a celor de la CSA Steaua au ajuns pe adresa redacției ProSport. Chiar dacă suntem în anul 2021, încă se permite părinților să urce în autocar cu alcool și să petreacă alături de minori.
ProSport vă prezintă imaginile care vor indigna toată România! În imagini se observă cum copiii și părinții lor sunt în cantonament, iar în spatele autocarului mai mulți părinți petrec cu alcool. Pe imagini se vede cum un părinte îi dă o sticlă de whisky unuia dintre copii, bineînțeles totul se întâmplă pe ritm de manele. Mai mult, unul dintre părinți chiar a fost pregătit și a urcat în autocar cu un pahar nu pentru a bea apă, ci pentru a-și pune whisky și a-l consuma de față cu copiii.
Îmbrăcați în treningurile Clubului Sportiv al Armatei Steaua, copiii se distrează și cântă alături de părinți, dar și scandează. Unul dintre părinți chiar are o scandare preferată! „Șarpiliiii, bă!” s-a auzit de câteva ori pe filmare, în timp ce unul dintre copii dădea din mână ca un șarpe.
Filmulețul total needucativ se termină cu câțiva copii care strigă cu o jumătate de gură: „Forța Steaua!”.
Grupa 2007 este cea care apare în imagini. Antrenorul acestei grupe este Florin Neață. Din informațiile noastre, imaginile n-au fost filmate tocmai de curând.
ProSport a ales să blureze imaginile pentru a-i proteja pe juniori.
CSA, în mijlocul unui scandal imens!
CSA Steaua se află în mijlocul unui scandal, după ce a folosit un jucător pe „fals” în meciul contra celor de la FCSB la grupa de U17. Clubul Armatei ar fi folosit un jucător în trei meciuri în decurs de mai puțin de 24 de ore, lucru interzis de regulament. Una dintre partide a fost cea dintre FCSB și CSA Steaua de la U17.
Echipa din Berceni s-a impus cu 1-0, apoi a contestat utilizarea unui jucător de la CSA pe motiv că a disputat trei meciuri în mai puțin de 24 de ore. Au contestat la teren acest lucru, însă cazul n-a mai fost analizat de FRF după ce FCSB nu a achitat taxa de judecată, iar speța a fost respinsă.