„Alo, sunt Balde!”. E incredibil cum a ajuns CFR să facă transferul verii. Discuția dintre Dan Petrescu și conducere, plus reacția atacantului după două săptămâni de „BLACKOUT”
- Atacantul senegalez Ibrahima Balde (28 de ani) i-a sunat pe clujenii de la CFR și i-a întrebat dacă oferta rămâne valabilă, după ce două săptămâni nu a răspuns la telefon. Uimitorul transfer a fost făcut sâmbătă seară și anunțat duminică dimineață.
- Fotbalistul venit acum de la echipa franceză Stade de Reims a mai fost dorit de CFR în 2010, dar atunci nu s-a ajuns la un acord cu vârful care a jucat de 4 ori cu Barcelona și Real Madrid și are un gol pe Santiago Bernabeu.
„Mulțumesc conducerii pentru acest transfer”, a fost mesajul lui Dan Petrescu după meciul cu Viitorul. Referirea era făcută la Ibrahima Balde. Felul în care a ajuns CFR să semneze cu senegalezul cu 40 de meciuri în Primera Division este unul inedit. Iuliu Mureșan a povestit la emisiunea „Fotbal Look” cum au decurs negocierile cu atacantul. Petrescu l-a sunat inițial pe Balde și i-a făcut oferta, apoi au trecut două săptămâni în care acesta a rămas fără semnal la telefon și nu a mai putut fi contactat. Era în vacanță în America de Nord, dar când s-a întors a sunat el și a întrebat dacă mai e dorit la CFR. „În 2010 am vrut să-l luăm. El și-a adus aminte că am vorbit cu el atunci, dar n-a fost să fie. Dan Petrescu îl cunoștea din Rusia (n.r. – de la Kuban Krasnodar), l-a vrut foarte mult, i-am spus că și noi îl cunoaștem și am vrut să îl luăm și Dan Petrescu a reușit să ia legătura cu el. Era plecat în Statele Unite sau în Mexic. Două săptămâni n-am mai putut să dăm de el și am crezut că nu este interesat. Apoi, el a sunat, și-a cerut scuze că nu a putut răspunde, a spus că îl interesează și ne-am înțeles”, a povestit Iuliu Mureșan la Look TV.
Încă două transferuri pregătite de CFR
Oficialul din Gruia a mai spus că vor mai veni unul sau doi jucători de același nivel. „Vor mai veni un jucător sau chiar doi zilele viitoare. De aceași nivel. Nu aducem de dragul de a aduce”, a spus Mureșan.
Acesta l-a lăudat și pe Urko Vera, autorul unui gol sâmbătă, în derby-ul câștigat cu 2-0 cu Viitorul, și spune că n-au existat intenții de a se renunța la el. „N-am vrut să renunțăm la el, nu este adevărat. Urko a făcut un joc consistent, a câștigat multe dueluri aeriene. Este un jucător pe placul lui Dan Petrescu. El nu a fost inclus în lot la Botoșani, dar a arătat că este un jucător foarte bun și a jucat la modul la care joacă un profesionist, adică foarte bine”, a declarat președintele CFR-ului.