Alt campionat decis prin birouri? Se anunță NEBUNIE în noul sezon!** Pedepse DRACONICE pentru cei care jignesc, echipele – depunctate
Conducerea FRF este decisă să pună capăt bălăcărerilor din
fotbalul românesc și a înăsprit pedepsele pentru cei care jignesc
sau fac acuzații nesusținute de probe.
Pedepsele pentru cei care încalcă regulamentul merg de la amenzi
usturătoare până la depunctarea echipelor pe care le reprezintă și
chiar interzicerea în activitățile care ține de fotbal.
Mai
jos puteți citi comunicatul FRF:
„Una dintre noutăți este modificarea și completarea art.
52.1.b (Comportarea jignitoare, calomnioasă și declarații care
afectează imaginea fotbalului, astfel că: dacă autorul este oficial
al unui club sau asimilat acestuia (finanțator, sponsor, alții
asemenea), el va fi sancționat cu interzicerea oricărei activități
legate de fotbal de la 6 la 12 luni la prima abatere; la fiecare
abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului va fi stabilită
prin dublarea sancțiunii aplicată anterior, iar clubul de care
aparține această persoană va fi sancționat cu scăderea a 3 puncte
din cele obținute în campionatul în care participă echipa de
categorie superioară.
La punctul 4 al aceluiași articol se specifică faptul că
în cazul sancționării oficialilor conform prevederilor alin.2,
lit.b, al prezentului articol, penalitatea aplicată este de 200.000
lei la prima abatere; la fiecare abatere următoarea, sancțiunea
aplicată oficialului se va stabili prin dublarea sancțiunii
aplicate anterior.
Totodată, la punctul 5 se inserează că: Declarațiile
făcute de persoanele arătate la art. 4.1., lit. a)-g), care sunt de
natură să prejudicieze în orice mod imaginea fotbalului, cum ar fi,
dar fără a se limita la: corectitudinea desfășurării jocurilor de
fotbal, cele privind prestația arbitrilor, încălcarea unor
prevederi regulamentare, activitatea unor persoane care intră sub
incidența prezentului regulament, plata unor sume de bani pentru
stimulafrea partenerilor de competiție sau altele asemenea și care
nu sunt dovedite, se sancționează la prima abatere cu măsura
suspendării de la 8 la 16 jocuri pentru jucători sau antrenori și
de la 6 la 12 luni pentru oficiali și penalitate sportivă de
300.000 lei, iar clubul de care aparține această persoană va fi
sancționat cu scăderea a 3 puncte din cele obținute în campionatul
în care participă echipa de categorie superioară. În caz de
recidivă, persoana care face astfel de declarații va fi declarată
persona non grata”
S-au
redus pedepsele pentru „suspendate”
O altă decizie luată astăzi în cadrul Comitetului Executiv este
cea de a reduce distanț la care o echipă cu terenul suspendat era
obligată să dispte meciurile. Dacă formațiile din Liga I care aveau
terenul suspendat erau obligate până acum să dispute meciurile la
cel puțin 100 de km de propriul teren, acum aceastpă distanță a
fost redusă la 60 de km. Și pentru ligile inferioare distanțele
s-au modificat. În Liga a II-a la 40 de km, iar în următoarele
eșaloane la 30 de km.