Alvarez, spaima radarelor! Interviu cu noua achiziție a lui Dinamo!** Parcă s-a născut „câine”! :) Cum pocește numele Stelei și ce spune despre echipa lui Dario Bonetti

Mijlocașul din Honduras îi asigură pe „câini” că vor avea parte de foarte multe goluri din partea lui

Alvarez a fost sfătuit de conaționalul său, Costly, să accepte oferta lui Dinamo

Mulțumit de transferul tău la Dinamo? Au durat ceva negocierile?
Da, sunt foarte fericit că am reușit să ne înțelegem. Am venit la un club profesionist, o echipă galonată, de tradiție în țara voastră. Dinamo este cea mai tare echipă din România. În plus, ați avut în țara noastră un jucător care mi-e foarte bun prieten și el m-a încurajat să fac acest pas.

E vorba de Carlo Costly?
Exact. A jucat o perioadă aici la Vaslui și chiar dacă a plecat cu anumite probleme din România, mi-a vorbit foarte frumos despre această țară.

Dar care a fost argumentul principal să vii să joci în România?
În primul rând, posibilitatea de a evolua în continuare în Europa. Apoi obiectivele clubului. Îmi doresc foarte mult să reușesc să-i fac fericiți pe fanii lui Dinamo, despre care știu că sunt nerăbdători ca echipa lor să câștige campionatul.

Presupun că și Dario Bonetti a fost unul din factorii decisivi, nu?
Exact. Îl știu pe Mister Bonetti din Italia, dar cel mai bine mă cunosc cu Birindelli. Ei doi au fost cei care nu mi-au dat pace până nu am semnat cu Dinamo (râde) .

„Vor veni și multe goluri!”

Ni mi-ai răspuns la o întrebare. Totuși, ce s-a întâmplat de s-a întârziat cu semnarea contractului?
Da, știu că suporterii erau foarte interesați de momentul în care voi sosi în România, dar prima ofertă pe care o primisem din partea lui Dinamo nu m-a mulțumit în totalitate și de aceea am întârziat un pic. E bine că într-un final am ajuns la un acord. Eu oricum știam multe lucruri despre fanii din România, inclusiv despre „El Clasico” al vostru.

Deci știi cine este marea rivală a noii tale echipe, nu?
Sigur, (oftează și încearcă să pronunțe)…E..Stua, nu?

Steaua
Așa da! (râde)

Spune-ne care crezi că sunt principalele calități ale fotbalistului Alvarez. În Italia ți se spunea „Săgeata neagră”?
(Râde) Am foarte multe calități, dar și multe porecle, însă nu prea îmi place să mă laud. Sunt convins că foarte curând veți avea ocazia să le descoperiți. Prefer să demonstrez decât să mă laud.

O altă poreclă este Țânțarul, iar la Dinamo au fost doi jucători cu greutate cu aceste porecle…
Văd că sunteți documentați. Sper să mă ridic la valoare celor care au mai avut aceste porecle la Dinamo.

Ai jucat foarte mulți ani în Italia. Crezi că experiența acumulată în Serie A îți va fi de folos în campionatul românesc?
Cu siguranță. Am stat mulți ani acolo, am destulă experiență și sper s-o pun în practică aici la Dinamo.

Care a fost echipa la care te-ai simțit cel mai bine în Italia?
La Roma, apoi la Bari și Cagliari. Sunt echipele care mi-au rămas în inimă.

Știm că ai o viteză impresionantă. Ne poți spune în cât timp scoți pe suta de metri?
Nu mai țin minte exact cât fac, dar crede-mă că puțin de tot poate nu degeaba mi-au spus «Săgeata neagră». Într-adevăr, alerg foarte repede, am o viteză impresionantă și asta e una din calitățile despre care mă întrebai mai devreme.

Cum e fotbalul în Honduras?
Acolo sunt jucători foarte rapizi, e calitatea cu care se nasc hondurienii. Apoi sunt extrem de determinați și fac orice ca să-și atingă obiectivele. O să vă arăt asta.

Ce te aștepți să găsești în fotbalul românesc?
Știu că între două campionate, așa cum este cel din Italia și cel din România, există întotdeauna diferențe, sunt structuri diferite, dar dacă suntem fotbaliști, suntem totodată și profesioniști și trebuie să ne adaptăm oriunde. Plus că am destulă experiență în Europa și nu voi avea nicio problemă. Deja m-am plimbat un pic prin București, îmi place foarte mult cum arată, deci sunt încântat.


Le promit fanilor multă dăruire. Voi face tot ce-mi stă în putință să-i fac fericiți. Sunt sigur că vor veni și multe goluri
Edgar Alvarez, mijlocaș Dinamo

Două meciuri a jucat Alvarez la Cupa Mondială din 2010

8 partide a evoluat mijlocașul pentru Palermo în ultimul sezon de Serie A, din care ultimul pe 8 ianuarie 2012, chiar de ziua lui


Ultima oră
Organizatorii meciului Dinamo – Barcelona au semnat aseară contractul cu Realitatea TV, iar meciul de pe 11 august va fi transmis atât de DigiSport, cât și de canalul de știri


CV
Nume: Edgar Anthony Alvarez Reyes
Născut: 8 ianuarie 1980, Puerto Cortes, Honduras
Înălțime: 1.73 metri
Poziție: mijlocaș dreapta
Echipe la care a evoluat: Platense (Honduras), Penarol Montevideo (Uruguay), Cagliari, Roma, Messina, Livorno, Pisa, Bari, Palermo (toate Italia)
Meciuri / goluri în Serie A: 151 / 7
Meciuri / goluri în Cupele Europene: 9 / 0
Meciuri / goluri pentru naționala Honduras: 52 / 3

Publicat: 02 08. 2012, 03:00
Actualizat: 02 08. 2012, 12:17