Tehnicianul Marian Rada a declarat, sâmbătă, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, înregistrată de Rapid în meciul cu Gaz Metan Mediaș, că formația bucureșteană a arătat ca o echipă lipsită de motivație, potrivit MEDIAFAX.
"Am arătat astăzi ca o echipă lipsită de motivație. Nu știu ce va fi în continuare, dar trebuie să ne jucăm până la capăt șansele. Obiectivul nostru rămâne ocuparea unui loc de cupă europeană. Felicit echipa din Mediaș pentru victorie. Ei au știut ce au vrut și au obținut aceste puncte care le sunt foarte necesare", a spus Rada.
Marian Rada a precizat că el are contract până în vară cu Rapid. "Eu am contract până în vară, dacă aș pleca acum aș crea un haos la club. Așteptăm finalul campionatului și atunci vom trage linie", a explicat el.
Formația Rapid București a pierdut, sâmbătă, scor 0-1 (0-0), partida susținută, în deplasare, în compania fomației Gaz Metan Mediaș, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER