„Am auzit că Steaua vrea un fundaș central!” Nume surpriză propus de Hagi după plecarea lui Varela la PAOK

Steaua s-a despărțit în această vară de Fernando Varela, care a fost cedat la PAOK Salonic, iar Gigi Becali a anunțat că îi va aduce acestuia un înlocuitor, foarte probabil din Liga 1.

S-a vorbit despre un interes al vicecampioanei pentru Gordan Bunoza, de la Pandurii Târgu Jiu, însă Steaua și-ar putea îndrepta atenția spre o țintă mai veche. Este vorba de Bogdan Țîru (22 de ani), de la FC Viitorul, care în finalul sezonului trecut a jucat la Voluntari, sub formă de împrumut.

„Ar putea fi o soluție pentru ei”, spune Gheorghe Hagi, care l-a folosit pe Țîru din primul minut în victoria cu Voluntari, scor 1-0, din prima etapă a noului sezon.

600.000 de euro valorează Bogdan Țîru, conform transfermakrt. Jucătorul de 22 de ani poate evolua și ca mijlocaș defensiv


Bogdan Țîru, în duel cu Ciprian Marica, în partida Voluntari – Steaua 3-1, din finalul sezonului regulat

Gigi Becali și Mihai Stoica l-au urmărit la lucru pe Țîru în finalul sezonului trecut și au recunoscut atunci că sunt interesați de tânărul fundaș central.  

Țîru s-a format la Academia Hagi și a fost promovat la prima echipă  a Viitorului în 2012. Ulterior, fundașul a fost împrumutat în două rânduri la FC Voluntari. Fundașul a strâns 61 e meciuri în Liga 1, marcând 3 goluri.

Marin și Tănase, „marfă” de export

Hagi a vorbit și despre alți doi jucători aflați sub comanda sa, pe care Steaua i-a dorit în această vară: Răzvan Marin și Florin Tănase. „Regele” le-a transmis steliștilor că cei doi nu sunt de vânzare în Liga 1, dorința sa fiind ca cei doi internaționali de tineret să facă pasul spre o echipă din străinătate.

„Am auzit că Steaua își caută fundaș central. Deci Țîru poate fi o soluție. Le-am mulțumit steliștilor pentru ofertele făcute pentru Marin (20 de ani) și Tănase (21 de ani). Este important când vine asemenea oferte din Liga 1, dar nu ne gândim să îi transferăm.

O să încercăm să îi transferăm în străinătate. Vom vedea ce oferte vom primi. Dacă nu, rămân la noi încă un an. Sunt jucători tineri. Tănase se gândește mai mult la o plecare, Marin  mai puțin. În plus, noi jucăm și în cupele europene și avem nevoie de ei”, a declarat Gică Hagi la Dolce Sport.

Publicat: 23 07. 2016, 14:04
Actualizat: 23 07. 2016, 14:07