„Am avut o ofertă de la Dinamo**, dar am o vârstă, nu-mi schimb sângele acum!”
Gică Hagi spune că munca de punere pe picioare a academiei sale
de fotbal a fost anevoioasă, dar că acum totul este bine și își
poate permite să revină în fotbal pe banca tehnică.
„Regele” a spus că a primit chiar o ofertă de la Dinamo, dar că a
refuzat-o din cauza faptului că este un stelist pur-sânge.
„În România nu ai bugetul de afară, așa că trebuie să faci
un plan pe 2-5 ani. Trebuie să iei totul de la zero. Naționala,
Timișoara și Steaua le-am luat de pe drum, lucrurile erau deja
făcute. De acum încolo vreau numai să o iau de la zero acolo unde
voi lucra. Academia e terminată, avem doi ani, participăm la
competiții, loturile sunt făcute. Acum pot să-mi văd și eu de
lucrurile care îmi plac. Hagi nu a ieșit și nu va ieși niciodată
din fotbal. Am avut o ofertă de la Dinamo, dar am o vârstă, nu pot
să-mi schimb sângele acum”, a spus Hagi la Sport.ro.