Tehnicianul Nicolo Napoli a declarat, joi, că echipa Astra Ploiești a meritat să câștige meciul cu Rapid, scor 1-0, în care formația bucureșteană nu putea să se aștepte la „mai multe” având în vedere modul cum s-a desfășurat jocul.
„Sunt foarte bucuros de prestația elevilor mei. Am întâlnit o echipă bună și tocmai de aceea în prima repriză am decis să așteptăm, iar în a doua am fost mult mai prezenți în atac. Oricum, adversarii, cu un șut pe care l-au avut în repriza a doua, nu puteau să se aștepte la mai multe. În economia jocului pot spune că e o victorie meritată, pentru că ultimele 25 de minute ne-au aparținut în totalitate”, a spus Napoli.
Nicolo Napoli a precizat că punctele obținute în partida cu Rapid sunt de aur pentru Astra în lupta pentru evitarea retrogradării. „Pentru mine este prima dată când vin aici, pe Giulești și am și câștigat”, a adăugat tehnicianul echipei ploieștene.
Echipa Rapid a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația Astra Ploiești, în ultimul meci al etapei a XXII-a a Ligii I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER