„Am crescut alături de nea Cornel și voi rămâne alături de el indiferent ce spune!”
Cristi Borcea a declarat că va rămâne alături de Cornel Dinu
indiferent de situație, puctând că după ultimele declarații făcute
de „Procuror” el se află într-o poziție ingrată. Acționarul
dinamovist susține că l-a rugat pe Dinu în nenumărate rânduri să
revină pe banca echipei „roș-albe”, însă acesta a refuzat motivând
că-i lipsesc răbdarea și entuziasmul pentru a mai antrena.
„E cea mai ingrată poziție a mea. Am crescut alături de
nea Cornel și voi rămâne alături de el indiferent ce spune. El
trece prin momente mai puțin plăcute din toate punctele de vedere,
el având un moral și o mentalitate foarte puternice. Am vrut să îl
trimit la Geneva la clinică, nu doarme, la Viena, să meargă cu
mine. În turneu în Franța hotărâsem și luasem și bilete de avion,
mi-a zis că nu poate să plece. Dacă era altcineva, îi dădeam
replică pe măsură. Nu a gândit în momentele în care a spus ce a
spus. M-am rugat de 3 ori de Cornel Dinu să fie antrenorul lui
Dinamo și mi-a spus că nu mai are răbdarea și entuziasmul pentru a
antrena.”, a declarat Borcea.