„Am dat gol cu burta! **Nici nu mi-am dat seama că am înscris!”
Eroul Oțelului din meciul din Ștefan cel Mare, Axente,
recunoaște că a avut extrem de mult noroc la gol și spune că nici
măcar nu și-a dat seama că l-a învins pe Dolha până nu i-a văzut pe
coechiperi că se bucură.
Secretul trupei lui Munti a fost vizita la psiholog, care i-a
motivat și le-a dat încredere. Gălățenii au crezut în victorie, mai
ales că în jocul lui Dinamo trebuia să apară un recul după
meciurile fabuloase cu CFR, Slovan și Steaua.
„E cel mai norocos gol al meu, dar asta e meseria unui
atacant, nu contează cum marchezi, important e să o bagi în poartă.
Am urmărit o minge, nici nu mi-am dat seama când am dat gol, am
realizat când se bucurau colegii, am marcat cu burta. Se pare că a
fost bună ideea cu psihologul. Am vrut să demonstrăm că valoarea
Oțelului nu este cea din primele meciuri. Nu ne-am speriat de cei
de la DInamo, ne-am gândit că vor fi mai puțin concentrați după
acele meciuri. Au fost ocazii de ambele părți, dar norocul face
parte din joc.„, a spus fotbalistul lui Munti la finalul
meciului.