„Am emoții”

Italianul Cristiano Bergodi (foto) crede că suporterii lui Poli Iași au puterea de a-i conduce spre o victorie împotriva Craiovei în partida de vineri. „Chiar dacă sunt un antrenor cu experiență, să știți că am emoții înaintea partidei de vineri, de pe teren propriu, cu Universitatea Craiova. Cred că e normal să fie așa, atât timp cât sunt la o echipă nouă. Sper ca la ora meciului cu Universitatea Craiova să fie cât mai multă lume în tribune. Nu pot cere ca stadionul să fie plin, ținând cont că jucăm la ora 19:00, și cu siguranță va fi foarte frig. Dar sper că oamenii care vor veni la meci vor fi alături de noi și ne vor susține din primul până în ultimul minut”, a spus Bergodi. Tehnicianul italian a mai spus că Montiel este așteptat să ajungă din Paraguay. „Pe Montiel l-am învoit săptămâna trecută să plece acasă, în Paraguay, deoarece avea niște probleme de familie. I-a născut soția, iar el trebuia să se ocupe de actele necesare pentru obținerea certificatului de naștere al fetiței sale. Montiel ar trebui să ajungă luni la echipă”.

Publicat: 24 02. 2009, 20:49
Actualizat: 25 02. 2009, 08:51