„Am fost în spatele majorității deciziilor bune de la club!”
Adrian Mititelu spune că nu a găsit încă persoana potrivită pe care să o numească președinte la club. Patronul Universității afirmă că în ultimul an și jumătate a influențat majoritatea deciziilor bune care au fost luate la echipă.
"Poate mulți o să spună să-mi caut un președinte, să pun pe altul să facă el, să stau eu departe, să-mi ia din prerogative, să mă ajute și cu o oarecare experiență, însă până acum nu am găsit persoana potrivită, care să îmi inspire încrederea că poate să facă mai mult decât mine. Încerc să-mi urmez propriul instinct și fără să mă laud, politica ultimelor 18 luni îmi aparține într-un procent foarte mare. Alături de Napoli, de colaboratorii mei, am ajuns să luăm aceste decizii, însă pot spune că am influențat majoritatea deciziilor bune pe care le-am luat la club", a spus Adrian Mititelu, conform Mediafax.