„Am fost provocați!** Preparatorul fizic al vasluienilor i-a făcut freza lui ‘nea Tică!”

Antrenorul "alb-roșilor", Mircea Rednic,  a făcut referire la incidentul din minutul 50 al partidei de pe arena din șoseaua Ștefan cel Mare, atunci când preparatorul fizic al echipei din Vaslui a avut o altercație cu staff-ul tehnic al formației Dinamo:

"Am fost provocați pentru că preparatorul fizic al lor nu avea ce căuta acolo, cu jucătorii de rezervă la încălzire. Când a trecut prin fața băncii noastre de rezerve i-a făcut freza lui Nea Tică ( n.r. – directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin Dănilescu). El să fie mulțumit că a găsit de lucru aici în România, pentru că pe noi ne trimit împachetați. Puțin respect", a declarat Rednic.

Publicat: 12 04. 2009, 14:40
Actualizat: 12 04. 2009, 14:55