Portarul a stat un an pe tușă pentru că a refuzat prelungirea contractului cu Poli Timișoara. Acum joacă la Internațional Curtea de Argeș și astăzi are meci cu fosta sa echipă, partidă în urma căreia s-ar mulțumi cu un egal.
Este meciul acesta unul special pentru tine?
Nu e. Pot să spun că e ca oricare altul. Ne vom strădui să adunăm puncte, pentru că vrem să rămânem în prima ligă.
Cum te simți acum, că ai început să joci din nou după un an de pauză?
Sunt cel mai fericit om, îți dai seama. Asta mi-am dorit mereu, să revin și să joc fotbal, mă bucur că s-a terminat coșmarul.
Mai păstrezi legătura cu foștii colegi de la Poli?
Sincer, n-am mai prea vorbit cu niciunul. Așa a fost să fie.
Dar cu membrii conducerii când ai vorbit ultima oară?
Am vorbit ultima oară cu dânșii atunci când am avut eu acele probleme. După ce am încheiat socotelile, n-am mai discutat. Oricum, nici când eram la Timișoara nu prea aveam discuții cu șefii.
E meciul acesta un prilej de răzbunare?
Răzbunarea e arma prostului, așa că nu are rost să vorbim de așa ceva. Până la urmă, am mâncat o pâine bună la Timișoara și nu am de ce să fiu supărat.
Totuși, ai ieșit din circuitul naționalei din cauza acestui conflict.
Da, dar nu sunt doar conducătorii lui Poli vinovați. Probabil și eu sunt vinovat. Nu regret că am plecat de acolo, dar dacă nu ascultam de unii oameni și mă sfătuia cineva mai bine probabil acum jucam pe altundeva.
Cum e trecerea de la o echipă ca Poli la o nou-promovată?
E mai greu aici, dar am nevoie să joc. Important e că am revenit pe teren și că îmi pot continua cariera.
Voi jucați mai bine în deplasare decât acasă. În condițiile astea, ce atuuri aveți în fața Timișoarei?
Noi chiar suntem montați pentru meciul ăsta, eu așa îi simt pe băieți. Atmosfera seamănă cu cea dinaintea meciului cu Dinamo. Pe Dinamo i-am bătut, de ce nu i-am bate și pe ei? Totuși, ar fi bun și un egal, trebuie să recunosc. Avem nevoie de puncte ca de aer.
________________________________________________________________________________
PALMARES / Egaluri multe cu echipele județului Argeș
De când a revenit pe prima scenă a Ligii I în 2002, Timișoara a înregistrat cinci egaluri, o înfrângere și o victorie cu reprezentantele județului Argeș, urmând să întâlnească azi pe Internațional Curtea de Argeș. Cu excepția unui 2-2 în sezonul 2007-2008 cu Dacia Mioveni, toate celelalte rezultate au fost înregistrate împotriva lui FC Argeș.
MARKETING / Biletele de Europa League, de la 45 de lei
După disputa cu Dinamo Zagreb la care au asistat aproximativ 10.000 de spectatori, conducerea Timișoarei a decis să pună în vânzare și bilete separate pentru partidele europene următoare, cu Anderlecht și Ajax. Prețul unui tichet va fi de 45 de lei la peluze sau de 90 de lei la tribunele I și a II-a. Deocamdată, tarifele sunt numai orientative și un anunț oficial va fi făcut săptămâna aceasta de către șefii lui Poli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER