Am găsit telefoane cu taste pentru jucătorii FCSB! ProSport a căutat pe OLX și îi face 11 recomandări lui Gigi Becali pentru Man, Coman și Gnohere :)
Gigi Becali (60 de ani) face schimbări radicale în rândul jucătorilor de la FCSB. Împreună cu Alexandru Tudor, noul supervizor al academiei din Berceni, a decis să scoată televizoarele din camerele fotbaliștilor și să le interzică smartphone-urile, urmând ca aceștia să comunice cu cei dragi prin intermediul vechilor telefoane cu taste.
„Eu m-am dus mai mult cu Tudor, ca să vedem locul unde facem biserica si sa ii recomand acolo la academie, sa ii spun niște lucruri și asta a fost. Tudor mi-a spus niște lucruri care trebuiesc făcute și care se întâmplă și la alte academie. Și la Hagi asta se întâmplă, Hagi nu are televizoare. Cumpărăm telefoane cu butoane și nu ai voie la academie cu telefoane. Da, dacă vrei la FCSB, ai telefon cu butoane. Nu vrei telefon așa? La revedere!„, a spus Becali, la Digi Sport.
ProSport sare în ajutorul patronului vicecampioanei României. Am căutat pe site-ul OLX telefoane pentru primul 11 al echipei lui Bogdan Andone. Dacă va vrea să recurgă la această măsură, Becali nu duce lipsă de soluții. Încă se mai găsesc celebrele telefoane cu taste Nokia sau Siemens.
Cristian Bălgrădean – Siemens A70
A avut cineva modelul acesta? Credem că portarul titular al FCSB-ului s-ar acomoda foarte ușor cu acest model de telefon. Becali îl găsește la un preț accesibil, 50 de lei, și se poate asigură că Bălgrădean nu-l va pierde. Dacă-l ține tot timpul la el, e greu să nu-ți dai seama când lipsește din buzunar. 🙂
Romario Benzar – Motorola A835
Lotul FCSB-ului s-a reunit zilele trecute. Romario Benzar este încă în vacanță, deoarece a fost selecționat de Cosmin Contra pentru „dubla” cu Norvegia și Malta, deci se va mai bucura de câteva zile în plus de compania smartphone-ului său. Pentru Benzar recomandăm Motorola A835, un telefon care vine cu încărcător. Bineînțeles, nu o să fie nevoit să-l încarce de prea multe ori, bateria este foarte puternică. Și pe internaționalul român îl „țin bateriile” în meciurile FCSB-ului, încă un motiv în plus pentru care i se potrivește acest model. Pentru Motorola A835, Becali trebuie să scoată din buzunar 100 de lei.
Bogdan Planic – Nokia 230 – Dual Sim
„Stâlpul” din apărarea FCSB-ului primește un telefon ceva mai modern. Pentru Planic, Becali trebuie să cumpere un telefon cu Dual Sim, pentru ca acesta să-și păstreze și un număr de Serbia, pe care va comunica rudele, dar și un număr care să fie la dispoziția patronului. Nea Gigi, dacă vrei acest model pentru Planic, îl găsești la 150 de lei.
Mihai Bălașa – Nokia 220
Am vrut să „împușcăm doi iepuri”. Utilizatorul OLX vinde două modele de Nokia, cu care puteam să completăm linia din defensivă. Nokia 225 este vândut, astfel că ne rămâne Nokia 220, la prețul de 80 de lei. S-ar putea să nu fie pe placul patronului de la FCSB, deoarece are și aplicația Facebook.
Junior Morais – Nokia 8910
Salvarea brazilianului poate veni de la Marius Șumudică. Dacă-l ia la Gaziantep, Morais a „scăpat” de telefonul cu taste, asta dacă nu-i va surâde și lui „Șumi” această idee. Luăm în calcul și faptul că Becali vrea să ia o sumă importantă de pe urma lui Morais, astfel că îi propunem un telefon ceva mai scump. Îl „răsfățăm” pe fundaș cu un telefon „de colecție”, la 400 de lei. Dacă transferul se va realiza, acesta îi va rămâne, cel mai probabil, lui Alexandru Stan.
Lucian Filip – Nokia E61
Pentru Filip recomandăm un telefon cu tastatură qwerty. Totuși, este unul dintre căpitanii echipei și unul dintre liderii vestiarului. Merită! Acum, dacă acesta vine cu rețele de socializare, poate Becali va „închide ochii”. 🙂
Mihai Pintilii – Motorola Milestone
Practic, are taste. Deci se încadrează în cerințele patronului. Ce-i drept, este un telefon ceva mai nou față de celelalte, dar ce nu facem noi pentru Mihai Pintilii? Poate Becali îl va răsfăța, doar să nu mai fie lovit de accidentări și în acest sezon. Pentru căpitan, Becali trebuie să plătească 149 de lei.
Dennis Man – Nokia E72
„Perla” pe care Becali vrea să ia 50 de milioane de euro trebuie să comunice rapid cu patronul. Nu? De aceea recomandăm un telefon cu tastatură qwerty, la 120 de lei. Utilizatorul OLX este din Cluj, astfel că Man îl poate achiziționa când se întoarce de acasă, de la Arad. Sau îl poate ruga pe Moruțan. 🙂
Olimpiu Moruțan – Nokia 8310
Clasic! Becali a spus că Moruțan se numără printre cei care nu pleacă de la FCSB la ora actuală, astfel că mijlocașul clujean nu scapă de telefonul cu taste. Dacă va confirma în acest sezon, poate că Becali îl va răsplăti cu un model asemănător celor pe care le-am ales pentru Pintilii sau Filip. 49 de lei te costă, nea Gigi.
Florinel Coman – Motorola V3
Pe „Mbappe” îl răsfățăm cu un telefon cu clapetă, la 80 de lei. Are data și ora exactă, pentru a nu întârzia la antrenamentele lui Bogdan Andone, iar Becali trebuie să scoată din buzunar 80 de lei pentru starul său. Are și jocuri, deci nu se va plictisi în deplasările la Iași, Botoșani sau Cluj.
Harlem Gnohere – Motorola CD930
Haideți, domnule Becali! Dacă nici Gnohere nu merită… atunci cine? A dat goluri importante pentru echipă, multe de trei puncte. Să nu uităm de golul calificării cu Hajduk Split. Dacă nu confirmă după cinci meciuri, poate să facă schimb cu Moruțan. Găsiți acest model la 250 de lei.