„Am început să iau medicamente!** Stoichiță e determinat să schimbe totul”

Valeriu Argăseală a declarat că Stoichiță nu va pleca de la
Steaua, chiar dacă este foarte afectat de ultimele rezultate ale
echipei. Președintele Stelei spune că a început să ia și
medicamente din cauza presiunii din ultimul timp, dar este convins
că Stoichiță va scoate echipa din criză: „Este hotărât să schimbe
totul”

„Stoichiță nu pleacă! E preocupat, pentru că nu are o presă bună,
nu a avut rezultatul pe care l-a dorit la Târgu Jiu, nu a avut un
joc strălucit. Nu cred că cineva din echipă sau din conducere poate
fi liniștit în situația asta. Echipele din față mai trăiesc și
emoțiile celorlalte jocuri, pentru că pot urca sau coborî în
clasament în funcție de celelalte meciuri. Stoichiță e foarte
determinat să schimbe totul prin discuții cu jucătorii, prin
antrenamente. În fiecare dimineață se întâlnește cu antrenorii, cu
Pandi, cu mine, discută despre modul cum vede fiecare antrenamentul
din ziua de dinainte”
, a declarat Argăseală la
gsptv.

„Am început să iau medicamente, pentru că trăiesc foarte
intens și încep să mă afecteze rezultatele. Numai în pielea noastră
să nu fiți. Începi să te consumi, să te implici. Dacă nu aș mai fi
la Steaua? M-aș duce la Barcelona, pentru că sunt alegeri în vară
:)! Vorbesc foarte des cu Gigi Becali, de două, trei ori pe zi.
Deocamdată sunt blocate salariile jucătorilor. Dacă batem Brașovul
și Bistrița și ajungem pe primul loc, atunci își vor primi
banii”
, a mai spus președintele Stelei.

„Șansele la titlu
rămân aceleași!”

„Șansele la titlu au rămas. Cu cât se desfășoară mai
multe etape, cu atât șansele scad. Dar noi am mai avut dezavantaj
de opt puncte și am revenit. CFR e cea mai periculoasă în momentul
ăsta”

Publicat: 31 03. 2010, 20:17
Actualizat: 31 03. 2010, 20:25