„Am început slab, dar putem recupera cele 6 puncte!”
Cu toate că Steaua a avut un tur de campionat dezastruos și patronul a anunțat că Lăcătuș trebuie să se descurce cu jucătorii pe care îi are la dispoziție, Pawel Golanski rămâne optimist și crede că "roș-albaștrii" pot recupera diferența de puncte față de lider. Fundașul a adăugat că se simte foarte bine în România și a rămas impresionat de gestul suporterilor care i-au transmis de ziua lui un mesaj chiar în limba poloneză.
"Țelul nostru este să luptăm pentru titlu. În ciuda unui start mai slab, situația noastră nu este critică sau de neremediat. În anii trecuți am refăcut nouă puncte diferență, chiar și 11, acum avem doar șase față de primul loc. Singura pierdere este că am părăsit deja cupele europene. Mă simt foarte bine la Steaua și în România, sunt apreciat de fani. Când am jucat de ziua mea, suporterii mi-au transmis chiar un mesaj în limba poloneză. Pentru un străin este foarte important să se simtă bine primit", a declarat polonezul, conform cotidianului Przeglad Sportowy.
Â