Ancheta Europol, declanșată oficial la începutul acestei săptămâni și care privește o serie de meciuri trucate din Europa, cuprinde până la urmă și România. Meciul retur din Liga Campionilor al lui CFR Cluj contra grupării turce Galatasaray se află pe lista investigatorilor, fiind suspectat de aranjament. Și nu oricum, ci în baza unor mărturii, care îl indică drept pion principal pe fundașul portughez Ricardo Cadu, care ar fi încasat 100.000 de euro pentru a trânti meciul.
Cim Bom s-a impus atunci cu 3-1, după 1-1 în tur, rezultat care până la final s-a dovedit vital pentru calificarea turcilor în primăvara Ligii Campionilor. Cotidianul Fotomac scrie că meciul ar fi fost trucat de mafia pariurilor, iar ardelenii ar fi pierdut intenționat partida, contra sumei de 100.000 de euro.
„Principalii suspecți în astfel de meciuri sunt portarii și fundașii. Este mai ușor să truchezi un meci cu ei”, a declarat comisarul Friedhelm Althans, unul dintre oamenii implicați în ancheta internațională.
Oficialii CFR-ului au negat implicarea într-un astfel de aranjament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER