„Am învins cu noroc! **Ratăm însă lamentabil și urmează Dinamo…”

Marian Iancu este mulțumit de rezultatul partidei de azi, dar e dezamăgit de modul în care aceasta a fost obținută. Finanțatorul de pe Bega critică lejeritatea cu care formația sa tratează fazele ofensive.

"A fost o victorie norocoasă, meritată dar norocoasă. Nu sunt mulțumit și în continuare nu cred că ăsta e jocul nostru. Nu reușim să dăm goluri din faze clare. Ne creăm într-adevăr cu mare ușurință situații de gol. Ratăm lamentabil. Nu este un joc care să îmi dea liniștea pentru meciul cu Dinamo", a spus patroinul Timisoarei la Sport.ro

Iancu admite că trupa din Ștefan cel Mare va pleca favorită în duelul de săptămâna viitoare și recunoaște că aceștia au prima șansă la titlu: "Dinamo este favorită în meciul cu noi, probabil vor avea și cei 15 mii de suporteri de care vorbea Borcea că ar fi fost prezenți la meciul de cupă de la Cluj;  lăsând gluma deoparte, Dinamo pleacă favorită. Putem merge și la un egal! Dacă Urziceniul bate pe CFR, devine principala favorită la titlu!"

Publicat: 09 05. 2009, 19:20
Actualizat: 09 05. 2009, 19:56