„Am jucat 3-4-3 și 4-5-1!”** VEZI aici tactica lui Stoichiță!

Tehnicianul Mihai Stoichiță a declarat că Steaua a meritat
victoria obținută, luni, cu Unirea Alba Iulia, scor 2-0, chiar dacă
este posibil să fi fost ofsaid la primul gol marcat de formația
stelistă, în minutul 56, prin Kapetanos.

„A fost un meci bun al nostru, am avut un ritm ridicat
și am făcut o presiune continuă. Execuțiile tehnicie poate nu au
fost la cel mai înalt nivel, dar și terenul este de vină. Îi
felicit pe jucători pentru jocul tactic pe care l-au făcut. Am
jucat cu trei fundași și nu este deloc ușor. S-ar putea să fi fost
ofsaid la primul gol, eu nu am văzut reluările, dar Steaua a
meritat victoria. Țin să felicit și echipa Unirea Alba Iulia, a
fost un partener bun de întreceri”
, a spus Stoichiță.

Antrenorul stelist a ținut să-i evidențieze la acest joc pe
Pantelis Kapetanos, autorul celor două goluri ale Stelei, și pe
Cristian Tănase: „Kapetanos a fost inspirat, a fost omul
potrivit la locul potrivit, dar nu se poate numi omul meciului.
Toți își fac treaba pe postul pe care îl joacă. Tănase a revenit
treptat după accidentare, încă îmi este frică cu el, am vrut să îl
schimb la un moment dat azi de frica unei recidive. Eu sunt foarte
mulțumit de el, mă întreb cum va arăta când va fi apt sută la
sută”.

Stoichiță a explicat motivul pentru care nu l-a utilizat pe Rada
și de ce a folosit sistemul 3-4-3 în acest meci. „Pe Rada
nu am putut să-l folosec pentru că a suferit o acidentare stupidă
la antrenamentul de ieri. A fost o ciocnire banală la un execițiu,
are o contuzie, azi (n.r. – luni) a apărut durerea mai mare și nu
am vrut să risc. Golanski, Baciu și Petre Marin au făcut un meci
foarte bun, inteligența lor a fost primordială în câștigarea
meciului. 3-4-3 este unul dintre cele mai bune sisteme, dar
solicită foarte mult jucătorii. Îți trebuie jucători dispuși la un
efort mare. La sfârșitul meciului am conservat rezultatul, am
trecut la un sistem 4-5-1 pentru că victoria era aproape de noi și
nu mai avea rost să riscăm. Important acum pentru noi este meciul
de la Astra, trebuie să-i remontez pe jucători, vreau să fie toți
valizi să am 18 jucători disponibili”
, a completat
Stoichiță.

Tehnicianul stelist a făcut câteva referiri legate de stare de
sănătate a atacantului Bogdan Stancu. „Cred că Bogdan
Stancu va juca în meciul viitor, el pare sănătos după analize, dar
încă acuză o durere. Tinerii din lot trebuie să-mi dovedească că
sunt mai buni decât jucătorii cu experiență și atunci vor juca.
Bibișkov a fost scutit de antrenamente câteva zile, el are o
accidentare mai veche, dar îl așteptăm să revină”,
a
adăugat tehnicianul Stelei

Mihai Stoichiță a explicat și gestul pe care l-a avut la adresa
fanilor după primul gol marcat de Steaua: „Au fost câtiva
suporteri de la Tribuna I care m-au înjurat tot meciul. După primul
gol eu nu le-am spus nimic, doar le-am făcut semn să tacă. Pentru
mine este trist că nu au fost mulți suporteri. Cei care au fost la
2-0 parcă s-au întors cu fața spre noi. Unii au o anumită
adversitate față de mine, dar nu știu de ce, poate antrenorul
dinaintea mea a fost mai iubit. Totuși, eu nu am nevoie de
iubire”.

Publicat: 09 11. 2009, 23:52
Actualizat: 09 11. 2009, 23:54