„Am jucat de la egal la egal cu Steaua,** dar am comis 2 greșeli!”
Antrenorul Ceahlăului, Florin Marin, s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale, chiar dacă a pierdut duelul cu Steaua, scor 0-2. Tehnicianul a precizat că echipa sa a avut momente bune de joc, momente în care a jucat de la egal la egal cu Steaua, dar că fotbaliștii săi au dat dovadă de lipsă de maturitate.
"Rezultatul este cel care contează, jucătorii mei au jucat bine 80 de minute, au avut momente în care am jucat de la egal la egal cu ei. Am comis două greșeli și Steaua a profitat imediat prin jucătorii săi. Nu comentez arbitrajul, sunt alții care s-o facă.
I-am studiat împreună cu jucătorii. Echipa mea e una tânără, neexperimentată, se pregătesc bine. Dacă dăm dovadă de naivitate și de lipsă de maturitate vom avea mari probleme", a spus Florin Marin la gsp tv.