Gheorghe Chvorchian spune că echiap sa a jucat doar nu sfert de oră cu Dinamo, după care jucătorii au fost de nerecunoscut. În pofida acestui aspect, oficialul timișorean nu își suspectează echipa că s-ar fi dat la o parte cu echipa din Ștefan cel Mare.
"Am jucat doar un sfert de oră, după care nu am mai recunoscut echipa. Nu îi suspectez pe jucători de nimic, dar atunci când vrei titlul, trebuie să demonstrezi că poți juca așa cum o face o echipă care vrea să ajungă în Liga Campionilor. Ar trebui să terminăm cu suspiciunile legate de acest meci, pentru că și noi și ei ne luptăm la titlu. Pe 28 mai așteptăm decizia de la TAS privind punctele și abia apoi vom vedea cu adevărat poziția noastră. Jucătorii nu vor fi amendați, deși au fost unii care nu s-au prezentat într-o formă fizică tocmai bună", a spus Chivorchian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER