„Am mare încredere în echipa asta!” Steaua își schimbă fața din iarnă. Cei cinci jucători în care Becali își pune marile speranțe

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a obținut doar o remiză în confruntarea cu FC Zurich (1-1), dar păstrează șanse la calificarea în primăvara Europa League după ce și în cealaltă partidă a grupei, Osmanlispor – Villarreal s-a consemnat tot o remiză, scor 2-2.

Gigi Becali s-a declarat mulțumit de faptul că Steaua a dominat partida și se declară convins că echipa sa își va arăta adevărata față abia din iarnă, când va veni și Denis Alibec, iar Pintilii, Tănase, Boldrin și De Amorim vor fi în cea mai bună formă fizică. Primii doi se refac după accidentări de lungă durată, în timp ce fotbaliștii veniți în vară de la Astra nu sunt bine pregătiți fizic, spune Becali.

„Nu stăm foarte bine, dar suntem ok. Am avut două bare, a doua repriză adversarii nu ne-au pus probleme. Am controlat jocul total, dar s-a luat un gol de către Tamaș. Eu zic că suntem mai puternici decât înainte, cu Pintilii în teren era cu totul altceva. Ceva la mijloc scârțâie. Bourceanu nu mai e Bourceanu, nu îmi place că nu pasăm. Eu am încredere mare în echipa asta. O să îi vedeți voi pe Alibec, Pintilii, Boldrin, De Amorim și Tănase după o pregătire completă cu Steaua. Ați văzut că De Amorim și Boldrin nu mai stăteau în ghete în a doua repriză? Nu sunt bine pregătiți fizic.

Toșca își face bine treaba, chiar și Tamaș, dar vârsta își spune cuvântul, mai rămâne în urmă. Și la mijloc, deși avem șase mijlocași centrali, doar doi erau valizi.

Cea mai mare lipsă a echipei e atacantul. La mijloc vine Pintilii. Într-un an și jumatate va fi Ovidiu Popescu, e mai tehnic.

Îmi cresc jucători, mai vine și Tănase. Mulsul vacii pentru mine e să iau 40 de milioane de euro în Champions League. Asta va fi găleata plină. Eu am încredere mare în echipa asta”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×