Antonio Conceicao spune că meciul cu Farul Constanța a fost foarte greu, însă consideră că victoria este meritată. Tehnicianul grupării din Gruia speră să ducă CFR-ul pe primul loc, dar recunoaște că se află la mâna celorlalte echipe.
"A fost un joc dificil, s-a jucat tare, la minge. În prima repriză am jucat puțin mai defensiv. A doua repriză am ieșit mai multe la atac. Ne-am creat ocazii, mai puteam înscrie. Victoria a fost meritată, nu comentez arbitrajul. Dacă vom câștiga fiecare meci, putem ajunge pe primul loc, dar nu depinde doar de CFR", a declarat Conceicao.
Campioana României, CFR Cluj, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Farul Constanța, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER