Tibi Bălan este cu siguranță slăbiciunea patronului Timișoarei, Marian Iancu.Â
În ciuda faptului că finanțatorul echipei de pe Bega a făcut o ofertă concretă Sportului pentru el și pentru Varga, viitorul primului nu depinde neapărat de răspunsul lui Șiman.
De când a fost împrumutat la formația din Banat, Bălan nu a prins foarte des un post de titular. Chiar dacă pe banca tehnică nu se mai află Dușan Uhrin, mijlocașul ia în calcul și alte oferte.
De serviciile sale s-au interesat mai multe cluburi de top din Liga I, iar jucătorul ar putea să prefere o altă destinație
"Nu știu dacă valoarea a fost cauza pentru care nu am jucat atunci. Am demonstrat că am valoare la Urziceni, unde am jucat în campionat și în Cupa UEFA. Cred că a fost o problemă a antenorului de atunci, a fost decizia lui. De aceea eu am cerut să merg la Poli II, înghețasem de atâta stat pe bancă. Domnul Rotariu a spus atunci că nu a mai văzut așa jucator de mult și pentru mine a contat mult asta. Variantele pe care le am sunt din primele șase din campionat, și oricum dacă mă duc, m-aș duce la o echipă unde să fac performanță, să pot să ajung și la echipa națională. Am văzut că s-au ațintit din nou ochii asupra mea și e important asta pentru mine", a spus Bălan, conform ziare.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER