„Am rămas fără serviciu”. Mesaj înduioșător de la un tată pentru fiul său. Constantinescu de la Brașov, în lacrimi
Marian Constantinescu, atacantul echipei FC Brașov, nu și-a camuflat trăirile intense după egalul de pe teren propriu, scor 0-0 cu Mediaș, în ultima etapă a Ligii 1. Cum Chiajna a trecut acasă, scor 3-2 de Petrolul, ardelenii vor juca în eșalonul inferior de la anul. Un tip care a frapat mereu prin sinceritate, caracteristică sesizată încă de pe vremea în care apărea la interviuri din postura de lider al vestiarului la Cehalăul, pe Constantinescu l-au podidit lacrimile în intervenția sa la microfonul Look TV și Digisport. Iată mesajul tulburător al unui om care trăiește pentru fotbal și pentru familie cu toată puterea sa.
„Îmi cer scuze, am emoții! Mă doare sufletul, mă gândesc la copilul meu. Va trebui să o iau de la capăt, la o altă echipă. Mă uitam în tribună la el și știam că nu se mai trezește dimineața lângă mine, asta-i viața. Am rămas fără serviciu, dar nu se termină aici fotbalul. Am fost plecat timp de 10 ani de lângă copilul meu, se pare că plec iarăși. Eu simt că mai pot să joc în Liga I. Ne-am trezit prea târziu”
Gabi Balint, fostul mare jucător al Stelei și al naționalei, a comentat pe pagina sa de facebook starea în care se afla atacantul Brașovului la final: „Impresionantă atitudinea lui Marian Constantinescu la finalul partidei în care F.C. Brasov a retrogradat în divizia secundă. Mariane, sterge-ti lacrimile si capul sus! ‪#‎fotbalist‬ ‪#‎caracter‬„
FC Brașov a încheiat a doua sub linie, pe poziția a 14-a, cu 36 de punct din 34 de meciuri, la cinci lungimi distanță de Concordia, prima echipă situată peste linia plutonului de șase formații retrogradate: Mediaș, Brașov, U Cluj, Rapid, Oțelul, Ceahlăul.