„Am semnat un precontract cu Stache** privind vânzarea clubului”
Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a menționat,
luni, pe blogul
personal, că a semnat un act cu omul de afaceri german Lutz
Stache, care prevede finalizarea vânzării clubului giuleștean până
la Crăciun.
„Eu, care sunt una dintre cele două părți ale acestor
negocieri, pot să fac cunoscut opiniei publice că nu am nici un
semnal care să mă facă să am vreo îndoială cu privire la decizia
domnului Lutz Stache de a cumpăra Rapidul. De pildă, ce dovadă mai
temeinică aș putea să aduc cu privire la mersul negocierilor decât
faptul că zilele trecute (joi, 3 decembrie) am semnat, împreună cu
domnul Stache, un agreement care prevede finalizarea tranzacției
până la Crăciun?”, spune Copos.
Oficialul rapidist susține că a rezolvat problemele clubului legate
de insolvență și că în zilele următoare va efectua o majorare a
capitalului social a SC FC Rapid SA. „Alături de semnarea
acestui document, aș mai vrea să semnalez și faptul că a fost
rezolvată problema insolvenței SC FC Rapid SA – societatea care
administrează clubul. De asemenea, am rezolvat multe dintre
chestiunile financiare cu care se confrunta clubul giuleștean. Mai
mult decât atât, tot în vederea finalizării tranzacției în termenul
de timp stabilit, în zilele următoare vom efectua o majorare a
capitalului social al clubului. Din punctul nostru de vedere, ne-am
îndeplinit toate obligațiile care ne reveneau, astfel încât să nu
existe obstacole în calea negocierilor de vânzare-cumpărare.
Totodată, repet că nu am nici un indiciu conform căruia domnul
Stache ar ezita să-și îndeplinească, la rândul său, obligațiile
sale”, a adăugat acționarul majoritar.
George Copos a menționat că dorința sa este ca tranzacția cu Lutz
Stache să se finalizeze cât mai repede. „Dorința mea este
ca această tranzacție să fie finalizată cât mai curând, deoarece
senzația de instabilitate pe care în mod firesc ea o generează nu
este în interesul Rapidului, mai ales acum, când clubul se află pe
o poziție foarte bună în clasament. Aceasta mă face să fiu sigur că
echipa giuleșteană are un potențial extraordinar, iar acest
potențial merită să fie susținut cu mijloacele financiare adecvate,
astfel încât el să depășească etapa rezultatelor conjuncturale și
să treacă într-un stadiu nou, cel al reușitelor constante și
durabile. Iar eu, chiar dacă voi rămâne toată viața cu sufletul
alături de Rapid, nu pot să nu țin cont de această șansă pe care
clubul o are în acest moment și pe care o merită pe
deplin”, mai menționează Copos pe blog.