„Am susținut echipa de handbal și nu cred că în 2 ore puteam deveni huligani!”**/ „Nu sunt fanii Stelei! Noi avem alte imagini”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Incidentele violente din timpul și de la finalul partidei Steaua
– FC Timișoara, încheiată cu scorul de 3-3, sunt relatate evident
diferit de cele două părți implicate. Suporterii Stelei susțin că
evenimentele reprobabile au pornit din pricina agenților firmei de
pază care au intervenit brutal, fără motiv.

Costi Vasile, vicepreședinte AISS, afirmă că principalul
obiectiv al fanilor „roș-albaștri” a fost acela de a încuraja
echipa de handbal a clubului, precizând că este imposibil ca
oamenii care au creat o atmosferă fantastică la partida Steaua –
Granollers să se transformeîn decurs de doar două ore în niște
veritibali huligani.

„Agenții de pază au coborăt în rândurile noastre în
minutul 70. După golul 3 al Timișoarei se pare că din senin aceștia
au început să arunce cu gaze lacrimogene. Nu a fost vorba de vreun
scaun aruncat înspre ei. În momentul acela se scanda împotriva lui
Gigi Becali. Sper să nu fi fost ceva premeditat sau vreun ordin
venit de sus. În cazul în care nu a fost o coincidență este destul
de grav. Agenții firmei de pază au aruncat cu scaune în direcția
suporterilor. Au dat în neștire cu gaze, deși suporterii erau
destul de calmi. Incidentele din afara stadionului au fost o
consecință a evenimentelor petrecute în stadion. Suporterii au fost
prezenți la meciul de handbal al Stelei și nu știu cum în două ore
s-ar fi putut transforma în niște huligani. Vinovații sunt agenții
de pază care au declanșat conflictul inițial și mai apoi suporterii
pentru evenimentele din afara arenei. De-a lungul anilor nu am mai
avut parte de astfel de tratament din partea firmelor de pază.
Principalul nostru scop în acea zi a fost susținerea echipei de
handbal”
, a declarat Costi Vasile, vicepreședinte AISS la
Sport.ro

De partea cealaltă, președintele firmei de pază, Alin Ionescu,
afirmă că a avut oameni infiltrați în rândul fanilor și va aduce
probe video noi care vor dovedi că altercațiile au fost pricinuite
de suporteri. Ionescu a declarat că a găsit bucăți de metale
ascunse în telefoanele mobile și crede că totul a fost premeditat.
Șeful firmei de securitate a scos în evidență și faptul că fanii
scandau împotriva conducerii și se bucurau la fiecare gol al
adversarilor, lăsând să se înțeleagă că și acesta constituie un
motiv suficient de serios pentru ca oamenii săi să intervină în
forță în rândurile suporterilor.

„Nu cred că acei indivizi sunt suporterii Stelei. Eu am alte
imagini. Am avut oameni infiltrați între ei și vor apărea acestea
imagini când reprezanții statului vor lua o decizie. La fiecare gol
al Timișoarei s-au bucurat și au scandat împotriva Stelei. Puteți
să le spuneți constestatarii domnului Becali, dar nu suporterii
Stelei. În momentul în care au încercat să rupă gardul și să intre
peste ceilalți suporteri au fost opriți fără violență. Am găsit
bucăți de metal introduse în telefoane și cred că totul a fost
premeditat. Nu a existat nicio discuție cu conducerea Stelei, s-a
acționat in conformitate cu un plan stabilit alături de
Jandarmerie. Avem informații că se dorea întreruperea meciului.
Patru oameni dintre suporteri au vrut să intre pe gazon, prin
tunel. Susținem Jandarmeria cu probe și sperăm ca în cursul zilei
de astăzi să ofere un comunicat oficial”,
a declarat Alin
Ionescu, președintele firmei de pază la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×