„Am ținut ca Zicu să joace tot meciul”** Dusan Uhrin, despre egalul cu Sparta Praga
Dusan Uhrin Jr s-a declarat mulțumit de evoluția echipei în
meciul amical cu Sparta Praga, scor 0-0, precizând că în opinia sa
formația cehă este foarte valoroasă.
„Cred că am reușit să îndeplinim ce trebuia, contra unei
formații foarte valoroase. Le-au lipsit și lor trei jucători, dar
asta nu i-a deranjat. Și ceilalți care au evoluat la Sparta sunt
fotbaliști care au jucat în Liga Europa. Sunt mulțumit cu modul în
care am jucat în repriza a doua. Am ținut ca Zicu să joace toate
cele 90 de minute, și-a îndeplinit sarcinile, a făcut un meci bun.
Este devreme să vorbim deocamdată despre conturarea unui prim 11.
L-am introdus și pe Magera, avea nevoie să joace și s-a mișcat
bine”, a spus Dusan Uhrin Jr. pentru site-ul oficial al
echipei bănățene.
Formația FC Timișoara a remizat, duminică, scor 0-0, cu echipa cehă
Sparta Praga, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire
din Spania disputat în localitatea La Cala.
Echipa timișoreană va mai juca în Spania cu Dnepr Dnepropetrovsk,
la 2 februarie.
Revenirea în țară este programată pentru 3 februarie, însă
antrenorul Dusan Uhrin ar putea decide prelungirea cantonamentului,
în funcție de condițiile meteo din România.
Sursa FOTO: poli.tm.ro