„Am văzut suficient de multe parașute pe aici”** Grig și-a definitivat lotul: Pandurii au luat pe ultima sută de metri un campion de la Oțelul

Pandurii Târgu l-a înregimentat pe ultima sută de metri a perioadei de transferări pe mijlocașul Oțelului Galați, John Ibeh.

Oltenii și-au definitivat lotul cu care vor aborda returul acestui sezon. Pandurii a legitimat cinci jucători în această iarnă, Bogdan Ungurușan („U” Cluj), Alexandru Neagu (Real Murcia, Segunda Division), John Ibeh (Oțelul Galați), Burno Gomis și Emmannuel Mbella, însă doar primii trei sunt de bază. Gomis și Mbella vor fi ținuți sub observație la Pandurii II.

„100 % Ibeh va fi jucătorul nostru. Îl cunosc foarte bine și l-am vrut eu pe ultima sută de metri. Am lucrat cu el la Oțelul. S-ar putea chiar astăzi (ieri: n.red.) să ajungă în cantonamentul nostru. Cred că va fi un câștig. L-am adus și pe Ungurușan. Mai este tânărul Neagu, un jucător de perspectivă, și vom vedea și pe cei doi negri mititei ce vor putea să facă în următorul interval. Nu cred că vor mai veni jucători liber de contract. Am văzut suficient de multe „parașute” pe aici”, a declarat Petre Grigoraș.

Tehnicianul pandurilor nu este tocmai mulțumit de campania de transferări, reproșându-și ratarea transferului lui Matulevicius. Deși s-a discutat și cu Mahambe Tamboura (Shkendija), Sergiu Buș (FCM Târgu Mureș) și Paul Anton (Gloria Bistrița), nici unul nu a mai ajuns la Târgu Jiu.

„E clar că mi-aș fi dorit mai mult, dar, din diferite motive, nu s-a putut realiza. Îmi pare rău că am pierdut transferul lui Matulevicius. Tamboura nu cred că ar fi fost un mare câștig. Sergiu Buș a vrut să vină la noi, dar se pare că înțelegerea pe care CFR o are cu Târgu Mureș nu-i permite să plece la jumătatea campionatului. Acesta e lotul. Din păcate, nu am fost destul de abili la aducerea unor jucători. Greșeala asta nu o atribui conducerii neapărat, poate nici eu nu am fost convins de anumiți jucători să-i aduc”, a explicat Grigoraș.

Cristi PEPTAN
 

Publicat: 23 02. 2012, 16:28
Actualizat: 23 02. 2012, 16:33