Steaua își joacă una din ultimele șanse la locurile de Europa League. Tănase și compania au nevoie de victorie la Cluj, pentru a înlătura din presiunea finalei cu Dinamo. Cosmin Olăroiu spune ca simte un plus la jucători, dar încă nu e mulțumit. Oli așteaptă ultimele două meciuri pentru a da un răspuns. „Vom încerca să jucăm meciul cu CFR la fel cum o vom face și în finală. CFR e în continuare o echipă foarte bună, ce nu trebuie subestimată. Toate echipele se mobilizează când întâlnesc Steaua. Îi vom trata la superlativ.Eu încerc să-mi fac treaba cât pot de bine și nu vreau să judec pe nimeni„, a declarat Olăroiu la conferința de presă
„Am văzut un plus, dar încă e puțin” „Eu încerc să-i fac să râdă. Încerc să-i fac să conștientizeze munca lor. Din punct de vedere al atitudini am văzut un plus, dar e puțin. Ei trebuie să arate ce pot, să aibă entuziasm”
Oli, despre oferta de la Steaua! „Jucătorii trebuie să câștige aceste două meciuri și după vom vedea. Cred că Gigi mi-a făcut o ofertă. În momentul ăsta nu iau în calcul nicio ofertă. Nici pe a Stelei, nici de afară. Aportul meu la echipă este infim acum. Jucătorii sunt cei care pot câștiga trofeul”, a mai declarat Oli
Tănase, remarcat de Oli
„Tănase s-a implicat foarte mult în ultimele două meciuri, iar atitudinea lui m-a impresionat. Probabil a plătit pentru asta. Dacă ar munci întotdeauna ca acum, probabil că nu s-ar mai accidenta atât de des. El trebuie să se echilibreze din punct de vedere fizic, dar acum nu mai e timp”, a mai spus Olăroiu
CFR -Steaua se joacă sâmbătă, de la 17:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER