„Oțelarii” au rămas fără antrenor principal, după războiul dintre acțonariat și primăria orașului, însă au în continuare speranțe mari ca Petre Grigoraș să revină la Galați, în zilele ce urmează. ProSport a anunțat încă de marți că jucătorii, împreună cu directorul general Narcis Răducan, fac tot posibilul ca „Grig” să se răzgândească, iar demersul lor este aproape de un rezultat bun. Mâine, Petre Grigoraș, împreună cu Narcis Răducan vor avea o întâlnire cu Dan Adamescu, în urma căreia se dorește reconcilierea și continuitatea lui „Grig” pe banca Oțelului. „Am vorbit cu Grigoraș, am decis să continuăm, de fapt să începem, că noi nici n-am început. Facem tot posibilul să revină la echipă”, a spus Narcis Răducan. Până la clarificare, la meciul cu CFR Cluj, de sâmbătă, pe banca moldovenilor va sta, cel mai probabil, tot secundul, Ioan Balaur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER