„Am vorbit cu Pițurcă și i-am cerut sfaturi! Ce e așa de grav?”

Gigi Becali nu crede că discuția pe care a purtat-o cu Victor Pițurcă la telefon și care a fost înregistrată poate fi considerată în vreun fel incriminatorie.

Deși colegii de la Adevărul au publicat azi stenogramele care surprind dialogul dintre el și selecționer, patronul din Ghencea consideră că sunt alte lucruri mult mai grave peste care se trece cu vederea și susține că a fost vânat de procurori.

"Eu nu știu dacă sunt adevărate, dar dacă ar fi, care e problema? Nu am zis că mergem să omorâm pe nimeni. Nu e nimic grav, vorbesc doi oameni la telefon. Pe alții nu îi ascultă când vorbesc la telefon, îl văd numai pe Becali care nu a făcut nimic. Eu am vorbit cu Victor Pițurcă, și i-am cerut niște sfaturi.", a afirmat patronul Stelei la Telesport.

Publicat: 29 01. 2009, 15:21
Actualizat: 18 02. 2009, 19:54