„Am vrut să îi demonstrez antrenorului că merit să joc”** Reacția lui Dică după ce Becali l-a trimis să-și caute echipă

Dică a reușit un gol în victoria cu Unirea Urziceni. Fanii l-au
chemat să bată penalty-ul, iar mijlocașul le-a mulțumit pentru
sprijin. Dică nu a fost însă pe placul lui Becali, care i-a
transmis încă o dată că trebuie să își caute echipă. Apărat de
antrenor, Dică spune că va juca oriunde îi va cere Cîrțu: „Am vrut
să îi demonstrez antrenorului că merit să joc”

„Eu mai am contract până la vară și până atunci voi încerca
să joc cât mai bine, să mă antrenez cât mai bine. Dacă Steaua vrea
ca eu să rămân din vară, rămân cu plăcere, dacă nu, voi pleca
undeva unde pot să joc”,
a declarat mijlocașul la Digi
Sport

„Vreau să
îl conving pe Cîrțu să îi spună patronului că are nevoie de
mine”


„Mă bucur că suporterii m-au încurajat din tribune, dar cel mai
important e că am câștigat. Eu joc oriunde, pe ce orice post, dacă
așa îmi ajut echipa. M-am pregătit bine, am vrut să îi demonstrez
antrenorului că merit să joc, ca el să meargă la patron să îi spună
că are nevoie de mine. Mă bucur că nea Sorin a apelat la
mine”
, a mai spus Dică

Steaua – Unirea Urziceni, scor 5-0, în Liga I. Golurile au fost
marcate de Nicoliță ‘7, Geraldo ’10, ’75, Nicolae Dică ’64
(penalti) și Burdujan ’83.

Steaua: 12. Tătărușanu – 29. Bonfim, 18. Martinovici, 23. Geraldo
(14. Latovlevici ’78), 5. Brandan – 6. Gardoș – 16. Nicoliță, 20.
Dică, 27. Marinescu – 24. Surdu (11. Onofraș ’46), 17. Bilașco (9.
Burdujan ’65). Antrenor: Sorin Cârțu.

Unirea Urziceni: 1. Curcă – 16. Bușcă (18. Blay ’57), 5. M. Ioniță,
16. E. Nicu, 17. Tene (5. V. Lupu ’25) – 3. Teușan, 6. Muzac (11.
A. Pădurețu ’60) – 9. Tobă, 30. Marcu, 31. Senin – 90. Mihalcea.
Antrenor: Marian Pană.

Cartonașe galbene: Nicoliță ’38, Brandan ’84 / Teușan ‘9
Cartonaș roșu: E.Nicu ’90

Arbitri: Florin Miron (central) – Adrian Vidan, Radu Ghinguleac
(asistenți) – Andrei Chivulete (rezervă).
Observatori: Dan Petrescu, Claudiu Popa.
Supervizor: Vasile Avram.

La meciul disputat pe stadionul „Steaua” au asistat aproximativ
6.000 de spectatori. Galeria stelistă i-a scandat numele fostului
tehnician al echipei bucureștene, Marius Lăcătuș, care împlinește
azi 47 de ani, și i-a cântat „La Mulți ani”.

Publicat: 05 04. 2011, 23:31
Actualizat: 05 04. 2011, 23:34