Amânarea etapei a XIX-a a Ligii I se va decide în ședința Comitetului Executiv de vineri
Amânarea etapei a XIX-a a Ligii I, programată la 25 februarie, ca urmare a ninsorilor din ultima perioadă, se va decide în ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal de vineri, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.
„Există solicitări din partea mai multor cluburi privind amânarea etapei din cauza zăpezii. O decizie însă poate lua doar Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Conducerea FRF va solicita o prognoză Administrației Naționale de Meteorologie pentru data de 25 februarie în baza căreia se va supune la vot. Propunerea pentru amânare o va face în ședința de vineri fie președintele Dumitru Dragomir, fie unul dintre ceilalți doi reprezentanți ai Ligii I în Comitetul Executiv”, a afirmat, luni, sursa citată.
Etapa a XX-a a Ligii I se va disputa însă la data programată, 3 martie, indiferent de vreme. „Nu se poate amâna și etapa următoare pentru că nu există date disponibile în calendarul competițional”, a adăugat sursa citată.
Sursa: Mediafax