Ambiția care „topește” diferența de 30 de puncte:** Severin vine în Ghencea cu omul care dă goluri pentru a sosi la Steaua! A jucat pe trei posturi în acest sezon
Steaua va întâlni în această seară cel mai modest adversar din campionat, formația CS Severin, liderul și ultima clasată fiind despărțite în acest moment de 30 de puncte. Aparent, misiunea roș-albaștrilor va fi una facilă, astfel că pariorii nu anticipează un alt rezultat în afara unei victorii a echipei lui Reghecampf. Totuși, meciul va fi abordat cu maximă seriozitate și determinare de cel puțin unul dintre jucătorii Severinului, mijlocașul Alexandru Zaharia. Autor a două super-goluri în meciul cu Pandurii din urmă cu două etape (2-2), fotbalistul severinenilor nu ascunde faptul că și-ar dori un transfer la Steaua, echipă care l-a ținut sub observație în urmă cu un an.
„Știu că în urmă cu un an eram monitorizat de Steaua și U Cluj, dar nu am primit nicio ofertă de la cele două cluburi și am acceptat să merg iarna trecută la Severin, pentru că se dorea promovarea în Liga I. A fost primul transfer din cariera mea. Eu de la 7 ani sunt la Juventus București. Stau chiar lângă stadion și de mic mi-a plăcut fotbalul, iar în clasa I am fost văzut de domnul Dinu, unul dintre antrenorii de copii de la Juventus și așa am ajuns acolo. Oricum, m-aș fi dus singur la club, dacă nu era acea selecție în școală. La 21 de ani am ajuns căpitan în Liga a II-a, la Juventus. Sper ca în iarnă să plec la un club mai puternic. De ce nu, chiar să revin în București. Steaua sună tentant pentru orice jucător. E cea mai galonată echipă din România”, a precizat Zaharia.
Alexandru Zaharia a disputat 16 meciuri pentru CS Severin în acest sezon și a marcat doar două goluri, ambele contra Pandurilor. El a fost folosit pe trei posturi în acest sezon, cel de mijlocaș stânga, de mijlocaș central ofensiv și de atacant.