Ambiția lui Dorinel și răbdarea lui Marius Stan au adus titlul pentru Oțelul!** Cum a început epopeea noii campioane a României
Dorinel Munteanu a reușit performanța extraordinară de a cuceri
titlul de campion cu Oțelul Galați, în ciuda faptului că realizarea
acestui obiectiv a fost obținută în condițiile unui duel cu două
formații mult mai puternice din punct de vedere financiar, ca FC
Vaslui și Poli Timișoara.
Însă, înainte de parcursul ideal din acest sezon, „Neamțul” a avut
de suportat o presiune sub care, foarte probabil, mulți alți
tehnicieni ar fi cedat.
Numit pe banca formației gălățene la începutul sezonului 2009-2010,
Dorinel Munteanu nu a avut parte de un debut dintre cele mai
fericite, înregistrând o serie negativă de 5 înfrângeri consecutive
care a trimis Oțelul în zona retrogradării. În acel moment,
suporterii echipei de la malul Dunării nu îi dădeau nici o șansă
fostului internațional, cerându-i vehement demisia, ajungându-se
chiar și la amenințări. Dorinel nu a cedat însă, spunând mereu că
va reuși să redreseze situația:
„Vreau să mă împac cu suporterii, dar ei trebuie să
înțeleagă faptul că am o echipă tânără, nouă. Îi rog să susțină
echipa, nu s-o înjure din primele minute. Așa nu va ieși niciodată
nimic. Îi asigur pe fani că pentru ei muncim zilnic, dar pentru a
câștiga trebuie să fie de partea noastră”, spunea
antrenorul roș-alb-albaștrilor.
De asemenea, nici președintele Marius Stan nu se arăta la acea
vreme prea încântat de situația echipei, însă declarațiile sale
arătau că despărțirea de Dorinel Munteanu va fi o decizie luată
doar în ultimă instanță, în opinia sa jucătorii fiind cei
vinovați:
„Trebuie făcute schimbări la echipă și cu siguranță că
săptămâna viitoare le vom pune în aplicare. Am observat jucători
lipsiți de atitudine și m-a durut acest lucru. Cu siguranță că vor
fi date și amenzi”.
Iar lucrurile s-au îndreptat în etapa 11-a, atunci când Oțelul a
învins cu 4-0 în meciul cu Poli Iași și a început din nou să adune
puncte, chiar dacă s-au mai strecurat și alte înfrângeri, unele
dintre ele usturătoare precum un 0-3 în Giulești.