Mijlocașul Unirii Urziceni, Ricardo Gomes (foto), este pe cale să doboare două recorduri în Liga I:Â unul legat de întârzierea de a reveni din vacanță pentru pregătirea de iarnă, iar al doilea legat de amenda pe care o va primi pentru această atitudine.
Deși conducătorii camÂÂpiÂoanei îl așteaptă în fiecare zi la antrenamentele lui Ronny Levy din Turcia, jucătorul brazilian n-are nici gând să se întoarcă de pe plajele din America de Sud. Managerul general, Mihai Stoica, a reușit la un moment dat să ia legătura cu mijlocașul, dar acesta a spus că are niște probleme de rezolvat și că nu știe cât va mai întârzia. Cel mai probabil, Ricardo se va alătura coechipierilor în cel de-al doilea cantonament al iernii, cel din Antalya. Nu va fi primit însă cu brațele deschise, ci îl va aștepta o amendă record, de aproximativ 15.000 de euro. La aceasta se va alătura și informația că iese din calculele lui Ronny Levy pentru „dubla” cu Liverpool, la care fiecare ialomițean visează în acest moment.
A făcut la fel și cu Petrescu Pentru a rămâne acoperiți pe postul de închizător, campioana i-a menținut în lot pe Sorin Paraschiv și Răzvan Pădurețu, care erau rezervele lui Ricardo, dar care acum i-au luat fața acestuia. Gomes nu este însă nici pe departe la prima abatere de acest gen. Jucătorul a întârziat la toate reunirile Unirii Urziceni din mandatul lui Dan Petrescu, dar, surprinzător pentru autoritatea pe care o dezvolta „Bursucul”, a fost iertat de către acesta. Odată, închizătorul a venit din Èšara cafelei cu aproape două săptămâni întârziere și a prins echipa doar spre mijlocul returului, când a redus decalajul de pregătire față de colegii lui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER