LPF confirmă ProSport și amenințările primite din partea deținătorului de drepturi TV: „Va solicita returnarea unei părți din sumă, daune și renegocierea contractului”
Reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal au emis un comunicat semnat de către Justin Ștefan, prin care dezvăluie poziția deținătorului de drepturi TV cu privire la suspendarea campionatului.
Jucătorii din Liga 1 se antrenează în continuare la domiciliu, excepție făcând doar FCSB și Universitatea Craiova, cluburi care și-au chemat fotbaliștii la pregătire, și încă nu se știe când se va relua campionatul sau dacă se va relua.
Această incertitudine nu i-a picat bine deținătorului drepturilor de televizare care, potrivit LPF, a trecut la amenințări. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, EAD.RO INTERACTIVE ar urma să ceară restituirea unei sume de bani, daune și chiar renegocierea contractului.
„LPF a primit ieri după-amiază o notificare din partea EAD.RO INTERACTIVE, partenerul media al Casa Liga 1. Prin intermediul acestui document, reprezentantul legal al companiei, dl. Orlando Nicoara, a subliniat încă o dată importanța finalizării actualului sezon prin disputarea tuturor jocurilor rămase din cadrul competiției Casa Liga 1. Totodată, am fost informați că, în măsura în care acest lucru nu se va putea realiza, EAD.RO INTERACTIVE va solicita LPF și celor 14 cluburi din Casa Liga 1 returnarea unei părți din totalul sumelor plătite cu titlu de avans, plata de daune interese și renegocierea contractului.
Am înaintat notificarea către Departamentul Juridic al LPF, cu solicitarea de a formula cât mai rapid un răspuns din partea instituției noastre. Așa cum am transmis în mod repetat, atâta LPF, cât și cluburile membre, doresc reluarea competiției Casa Liga 1, suspendarea disputării acestei competiții și eventuala întârziere a reluării acesteia fiind total independente de voința noastră. Totodată, dorim să subliniem, ca de fiecare dată, că nu vom întreprinde nicio acțiune fără sprijinul total al autorităților guvernamentale și vom ține cont de toate recomandările medicale primite de la instituțiile din domeniul sănătății”, se arată în comunicatul LPF.