Egalul cu Ceahlăul Piatra Neamț (0-0) și înfrângerile cu CFR Cluj (0-1), Steaua (0-1) și Unirea Urziceni (1-4) i-au băgat în ședință pe jucătorii antrenați de Dorinel Munteanu. După ce au fost nevoiți să-i ofere explicații directorului general Marius Stan, „oțelarii” s-au ales și cu o sancțiune pe care cu greu o pot uita.
Astfel, salariile pe iulie și august ale jucătorilor gălățeni au fost reduse cu 25 la sută, iar primele au fost blocate până când Oțelul va reveni la zero în clasamentul adevărului. După cinci etape din sezonul 2009-2010 al Ligii I, gruparea de la malul Dunării are minus cinci la „adevăr” și se pregătește să o viziteze pe Dinamo.
„Sunt măsuri firești. Eu i-am avertizat demult că-i voi sancționa. Chiar dacă am discutat pe un ton liniștit cum se întâmplă de obicei, asta nu înseamnă că m-am răzgândit în privința amezilor. Aștept altă atitudine din partea jucătorilor pentru că nu este posibil să pierdem în acest mod atâtea puncte. Sunt convins că valoarea lor este mult superioară locului 16 pe care îl ocupăm în prezent”, a declarat directorul general al Oțelului, Marius Stan.
După ședința de ieri, atacantul gălățenilor, Gabriel Paraschiv a declarat că se bucură că s-au clarificat lucrurile.
“Am discutat foarte deschis unii cu ceilalți. Domnul Stan a vorbit cu fiecare jucător în parte. Era necesară o astfel de întâlnire, aveam unele probleme în vestiar, legate de comunicare, pe care acum cred că le-am rezolvat. Pur și simplu ne-a făcut să conștientizăm că trebuie să lucrăm mai mult la relațiile inter-umane. Mă bucur că am clarificat multe lucruri după această întâlnire” , a afirmat Paraschiv.
Căpitanul gălățenilor înțelege mâhnirea suporterilor și le mai cere acestora, încă o dată, puțin răgaz, în special cu antrenorul Dorinel Munteanu, pe spatele căruia s-au pus toate nereușitele formației. “Suporterii să mai aibă răbdare. Să nu-l învinovățească numai pe antrenor. Problema cea mai mare e la noi. Dorinel, din punctul meu de vedere, e un mare antrenor. A venit la Galați să facă treabă, trebuie doar puțină răbdare și mai multă muncă din partea noastră”, a încheiat veteranul gălățenilor.
Nikolici, rechemat la prima echipă
În altă ordine de idei, atacantul bosniac Stevo Nikolici, trecut pe linie moartă încă din iarnă de către fostul tehnician al Oțelului, Petre Grigoraș, a fost reprimit la antrenamente de Dorinel Munteanu. Nikolici, adus în vara anului trecut de la FK Modrica Maksima, și-a renegociat și contractul cu clubul gălățean și va juca la Oțelul până în 2012. Â
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER