Amical exotic pentru Petrolul! „Lupii” ar putea juca un amical cu Asante Kotoko, la Kumasi
Echipa Petrolul Ploiești ar putea juca, la 4 septembrie, un amical în Ghana, cu campioana Asante Kotoko, oficiali ai clubului prahovean fiind deja la Kumasi pentru a inspecta stadionul Baba Yara, informează supersport.com.
Meciul face parte din eforturile grupării din Kumasi de a aduce în Ghana echipe europene. În afară de Petrolul, s-a încearcat fără succes organizarea unor partide amicale cu FC Sevilla și cu un club francez.
Potrivit sursei citate, miercuri va fi organizată o conferință de presă, în care va fi anunțată semnarea acordului pentru partida amicală Asante Kotoko – FC Petrolul.
FC Petrolul Ploiești a notat, marți, pe site-ul oficial, că a primit invitația din partea campioanei en-titre a Ghanei, Asante Kotoko, pentru a disputa un meci amical la începutul toamnei acestui an, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înființarea grupării africane. „Partida urmează să se desfășoare pe data de 4 septembrie, pe Baba Yara Sport Stadium din Kumasi, iar team-managerul Cristian Vlad se află în aceste zile în Ghana, pentru a pune la punct ultimele detalii ale întâlnirii. De altfel, mâine dimineață va fi organizată și o conferință de presă la Kumasi, în cadrul căreia va fi semnat oficial contractul pentru disputarea acestei partide amicale”, scrie sursa citată.
Gruparea ploieșteană subliniază că astfel la „reînnoda tradiția vizitelor pe continentul african, acolo unde, cu decenii în urmă, efectua stagii de pregătire”, și dorește și stabilirea unui parteneriat de lungă durată între cele două cluburi, materializat prin transferul unor tineri fotbaliști ghanezi, componenți ai echipelor naționale.
Înființată în 1935, Asante Kotoko este unul dintre cele mai titrate echipe din Ghana, având în palmares 24 de titluri de campioană națională, opt Cupe și două Supercupe, precum și două Cupe ale Campionilor Africii. Echipa își dispută meciurile pe Baba Yara Sport Stadium, cea mai mare arenă din Ghana, cu o capacitate de 40.528 de locuri.