Amical pentru Bakaj
Prelungirea cantonamentului din Turcia până pe 15 februarie i-a
oferit lui Ioan Andone prilejul să-l aibă sub baghetă pentru câteva
zile și pe Elis Bakaj (foto). Albanezul, adus săptămâna trecută în
„Groapă”, revine de la echipa națională mâine, iar duminică va fi
testat într-un amical cu Cernomoreț Odesa.
„Câinii” intră pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru retur,
astfel că Andone nu lasă să-i scape niciun detaliu. Tocmai de
aceea, tehnicianul a ținut în mod special să mai aranjeze un amical
până la întoarcerea în România, mai ales că va avea la dispoziție
absolut toți jucătorii pe care se va baza în retur.
Ieri, „câinii” au reușit să perfecteze un amical cu Chernomorets
Odesa, locul 4 din a doua ligă de fotbal a Ucrainei. Numele
adversarului a contat mai puțin pentru roș-albi, pentru că
principalul obiectiv era modul în care se va exprima echipa și cu
noile achiziții în componență. Principalul vizat este Elis Bakaj,
care va sosi mâine în cantonamentul lui Dinamo și pe care Andone a
insistat să-l urmărească și într-un joc de pregătire înaintea
startului returului. Este foarte probabil ca, în afara lui Bakaj,
tehnicianul „câinilor” să trimită pe teren chiar jucătorii pe care
intenționează să-i titularizeze în prima etapă din sezonul de
primăvară, contra Sportului.