Amical Poli Timișoara – Steaua Roșie?
Chiar dacă s-au întors din al doilea cantonament, bănățenii nu au încheiat perioada de pregătire.
Marele regret al lui Uhrin după stagiul austriac este lipsa unui joc amical cu o formație puternică. Echipa se va reuni mâine dimineață și mai are programat un joc amical, pe 15, la Oradea. Totuși, pentru ca formația aflată în fața primului sezon european să poată fi evaluată corect, ofiÂcialii încearcă în aceste zile perfectarea în regim de urgență a unui joc cu o formație obișnuită cu Europa. Cel mai la îndemână se află grupările din Europa de Est. După ce, în Austria, se vorbea de un joc cu Beșiktaș, care nu a mai avut loc, la Timișoara se discută acum despre un amical cu Vojvodina Novi Sad sau chiar cu Steaua Roșie Belgrad.
Bănățenii au refuzat la începutul verii invitația la un triunghiular desfășurat în Alpii Italiei, unde le-ar fi întâlnit pe Udinese și Lazio. Acesta s-ar fi desfășurat exact în această perioadă și nu ar fi permis reacomodarea la temperaturile României, cu zece grade mai ridicate. Astfel, Uhrin jr nu a dorit să riște ca jucătorii lui să fie epuizați în prima etapă și acum speră ca șefii clubului să îi furnizeze adversarul de calibru dorit.
Â