Deținătoarea Cupei României, Petrolul Ploiești, va efectua două stagii de pregătire în stațiunea turcă Belek, în perioadele 16-30 ianuarie și 2-15 februarie, unde va disputa și șapte meciuri de verificare.
Reunirea lotului este programată la 15 ianuarie, iar în 16 ianuarie „galben-albaștrii” vor efectua vizita medicală la INMS.
În primul cantonament, programat în perioada 16 – 30 ianuarie, jucătorii antrenați de Cosmin Contra vor disputa trei partide amicale, cu Sturm Graz (Austria, 23 ianuarie), Anji Mahacikala (Rusia, 26 ianuarie) și FK Jagodina (Serbia, 29 ianuarie).
După trei zile libere, ploieștenii vor reveni la Belek, iar în cel de-al doilea stagiu, desfășurat în intervalul 2 – 15 februarie, elevii lui Cosmin Contra vor susține patru meciuri de verificare cu Cernomoreț Odessa (Ucraina, 6 februarie), Șerif Tiraspol (Moldova, 9 februarie), Kuban Krasnodar (Rusia, 11 februarie), adversarul din 14 februarie urmând să fie stabilit.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER