Amicale puternice pentru Petrolul în această iarnă
Petrolul Ploiești va efectua în această iarnă două stagii de pregătire în Antalya, ambele în localitatea Belek, având programate mai multe jocuri amicale în compania unor adversari puternici. Reunirea lotului va avea loc pe 15 ianuarie, o zi mai târziu galben-albaștrii urmând să efectueze vizita medicală la INMS București, iar în după-amiaza aceleiași zile vor decola spre Turcia.
În primul cantonament, programat în perioada 16 – 30 ianuarie, lupii vor fi cazați la hotelul IC Santay și vor disputa 3 jocuri amicale, după următorul program:
23 ianuarie: FC Petrolul Ploiești – Sturm Graz (Austria)
26 ianuarie: FC Petrolul Ploiești – Anji Makhachkala (Rusia)
29 ianuarie: FC Petrolul Ploiești – FK Jagodina (Serbia)
Trei zile libere între cele două cantonamente
După trei zile libere, ploieștenii vor reveni la Belek, iar în cel de-al doilea stagiu, desfășurat în intervalul 2 – 15 februarie, elevii lui Cosmin Contra își vor stabili cartierul general la hotelul Kaya Palazzo, având programate următoarele jocuri de verificare:
6 februarie: FC Petrolul Ploiești – Chornomorets Odessa (Ucraina)
9 februarie: FC Petrolul Ploiești – Sheriff Tiraspol (Moldova)
11 februarie: FC Petrolul Ploiești – Kuban Krasnodar (Rusia)
În data de 14 februarie, găzarii vor disputa un ultim amical în Antalya, împotriva unui adversar ce urmează să fie stabilit. Toate adversarele Petrolului din aceste jocuri amicale au participat în actuala ediție a Ligii Europa, Anji și Chornomorets fiind calificate în 16-imile competiției, fază în care vor întâlni pe Genk, respectiv Olympique Lyon.